Beatrice CIOC
Adresa de e-mail: beatrice_cioc@yahoo.com
Autorizata de Ministerul Educatiei prin Ordinul nr. 4471/2010.
Str. Dumbraveni nr. 35, Sector 4
Cartier: Brancoveanu
Reper: Piata Progresului, Spitalul Marie Curie, Metrou Brancoveanu
Grădiniţa Gărgăriţa are ca principal obiectiv sprijinirea părinţilor în demersul de a oferi copiilor un nivel de educaţie şi pregătire competitiv.
Astfel, noi ştim că fiecare copil este unic şi trebuie tratat ca atare din toate punctele de vedere. Colectivul nostru este tânăr şi entuziast, format din cadre didactice şi medicale specializate (educatoare, psiholog, logoped, medic pediatru) care au experienţa necesară pentru a oferi fiecărui copil în parte atenţia şi sprijinul necesar pentru dezvoltarea personalităţii.
Noi ştim că jocul este cel mai eficient mijloc a capta atenţia unui copil, de a-l motiva şi de a-l ajuta să descopere lumea. Astfel, vedem lumea prin ochii copilului dumneavoastră şi împreună cu el explorăm:
• lumea fascinantă a cuvintelor – prin activităţile de educare a limbajului şi învăţare a limbilor străine
• lumea complexă a cifrelor – prin activităţile matematice
• lumea culorilor şi a gusturilor – prin activităţile de cunoaştere a mediului înconjurător
• lumea bunelor maniere – prin activităţile de educaţie pentru societate
• lumea sunetelor şi a culorilor – prin activităţile muzicale şi artistico-plastice
• lumea sportului şi a mişcării – prin activităţile in aer liber, vizite la muzee, grădina zoologică.
Activitati optionale (incluse in taxa)
Limba engleza
Limba franceza
Vizite, excursii
Teatru de papusi
Petreceri organizate cu ocazia sarbatoririi zilelor de nastere si onomastice
Sunt structurate pe nivele de varsta :
Grupa « baby » – 1,6 ani – 2,6 ani (numar de copii in grupa 8 – 10)
Grupa « mica » – 2,6 ani – 3,6 ani (numar de copii in grupa 8 – 10)
Grupa « mijlocie » – 3,6 ani – 5 ani (numar de copii in grupa 8 – 12)
Grupa « mare » – 5 – 7 ani (numar de copii in grupa 10 – 12)
Programul prelungit: orele 7.30 – 19.00 (include mic dejun, gustare de fructe, prânz, gustare)
Program scurt: 7:30 – 12:00
Programul mediu: orele 7.30 – 13.00 (include mic dejun, gustare de fructe, prânz)
Programul mediu: orele 7.30 – 13.00 – 950 RON
Programul prelungit: orele 7.30 – 19.00 -1200 RON
Intre orele 14:00 – 16:00 copii au program de odihna.
Gradinita dispune de bucatarie proprie modern echipata si utilata avizata sanitar.
Meniul zilnic este preparat exclusiv din ingrediente adecvate varstei fiind conceput si supravegheat de un medic nutritionist.
• Sarbatorile legale (1 Decembrie , 1 Mai)
• 1 saptamana intre Craciun si Anul Nou
